Trump îl îndeamnă pe Zelenski „să se mişte” pentru a obţine un acord de pace cu Rusia

Moderator Florin Mihai
1 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski va rata o oportunitate de pace dacă nu „se mişcă”, spunând că Rusia vrea să facă o înţelegere, în contextul războiului în desfăşurare din Ucraina, relatează Reuters şi AFP.

„Rusia vrea să facă o înţelegere, iar Zelenski va trebui să se mişte. Altfel, va rata o mare oportunitate. Trebuie să se mişte”, a declarat Trump în faţa reporterilor la Casa Albă.

Un nou ciclu de negocieri de pace va avea loc săptămâna viitoare la Geneva, la care vor participa reprezentanţi ai SUA, Rusiei şi Ucrainei, notează sursele citate de Agerpres.

După aproape patru ani de război şi în ciuda eforturilor intense ale preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt la ceea ce el numeşte o „baie de sânge” fără sens, Rusia şi Ucraina rămân încă pe poziţii îndepărtate în chestiuni cheie, printre care teritoriul şi controlul asupra centralei nucleare de la Zaporojie.

Editor : Liviu Cojan

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *