Traian Băsescu: Reducerile de personal nu înseamnă reformă. Trebuie să faci reorganizarea administrativă a ţării, să rămâi cu 8 judeţe

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Fostul preşedinte Traian Băsescu este de părere că reducerile de personal nu înseamnă reformă, el explicând că reforma implică reorganizarea administrativă şi existenţa a doar opt regiuni, cu tot atâtea instituţii deconcentrate. Băsescu spune că există „o mare rezistenţă” din partea politicienilor în ceea ce priveşte această reorganizare, subliniind că şi în mandatele sale a „stimulat” Guvernul să o realizeze, însă nu a avut majoritatea necesară în acest sens.

„Reducerile de personal nu înseamnă reformă, nici reducerile de personal, nici creşterile de taxe, accize impozite şamd. Reforma administrativă înseamnă că faci reorganizarea administrativă a ţării, să rămâi cu opt judeţe mari, care înseamnă, în loc de 42 înseamnă doar 8 Direcţii sanitare, 8 Direcţii agricole, 8 generali şefi de poliţie judeţeană, în loc de 42 şi multe altele”, a explicat Traian Băsescu, vineri seară, la B1 Tv, citat de News.ro.

El este de părere că „va trebui să se facă această reorganizare”.

„Eu ştiu cât de mare e rezistenţa, am încercat să stimulez Guvernul să o facă şi în timpul mandatelor mele şi nu am reuşit, e adevărat, nu am avut o majoritate suficientă. E o rezistenţă mare la reorganizarea administrativă, dar va trebui făcută”, a punctat Traian Băsescu.

El a menţionat că viitoarele rânduri de alegeri ar trebui făcute având la bază noua reorganizare administrativă.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *