Guvernul României a adoptat o decizie crucială pentru sectorul energetic, instituind măsura supravegherii extinse asupra entităților grupului Lukoil care activează pe teritoriul național.
Decizia a fost oficializată prin Hotărârea de Guvern nr. 69 și publicată în Monitorul Oficial nr. 120. Ea vine pe fondul impactului economic semnificativ generat de sancțiunile unilaterale adoptate de alte state, care, deși nu sunt obligatorii pentru România, produc efecte asupra economiei naționale.
Guvernul Bolojan a motivat măsura prin necesitatea protejării piețelor de extracție, de prelucrare a țițeiului și de comerț cu combustibili.
Care sunt companiile vizate de supraveghere
Companiile vizate de supraveghere vizează patru entități majore: Lukoil S.R.L.; Petrotel-Lukoil S.A. (rafinăria de la Ploiești); Lukoil Lubricants East Europe S.R.L.; Lukoil Overseas Atash B.V. Amsterdam, Sucursala București.
Ce presupune „supravegherea extinsă”
Prin această măsură excepțională, statul român preia, de facto, controlul asupra deciziilor strategice ale companiei, fără a-i expropria pe acționari, dar limitându-le drastic autonomia.
Noul supraveghetor desemnat de Guvern primește puteri sporite, având un drept de veto asupra surselor de aprovizionare.
Lukoil nu mai poate decide singură de unde cumpără materie primă, statul asigurându-se astfel că rafinăria funcționează cu țiței non-rusesc, în conformitate cu sancțiunile UE.
Mai mult, statul poate decide și destinația carburanților.
Rafinăria nu va putea opri livrările către piața internă sau către clienți critici (armată, servicii de urgență, rezerve de stat) fără acordul reprezentantului Guvernului.
Lukoil nu va putea scoate profiturile din țară
Supraveghetorul poate bloca capacitatea companiei de a scoate profiturile sau activele din țară în mod nejustificat, iar orice transfer financiar major către compania-mamă sau alte jurisdicții este verificat.
Statul se asigură astfel că taxele sunt plătite prioritar și că investițiile necesare pentru siguranța ecologică și tehnică a rafinăriei sunt menținute.
Cel mai negru scenariu
În cel mai negru scenariu — acela în care proprietarul ar decide închiderea bruscă a activității ca formă de presiune — statul are acum pârghii legale să împiedice oprirea rafinăriei, putând numi un operator terț care să gestioneze activele pentru a evita un șoc pe piața carburanților.
Cine este noul supraveghetor
Prin aceeași hotărâre, Guvernul l-a desemnat pe Ion-Bogdan Bugheanu în calitatea de supraveghetor al activității acestor operatori economici. Acesta va exercita drepturile și va asuma obligațiile prevăzute de legislația privind sancțiunile internaționale (OUG nr. 202/2008).
Ion Bogdan Bugheanu este un economist cu o vastă experiență în management financiar. În prezent, acesta ocupă funcția de consilier al Ministrului Energiei, Bogdan-Gruia Ivan.
Este licențiat al Academiei de Studii Economice din București (promoția 1997) și a finalizat studii de management financiar în cadrul Universității Financiar Bancare în 2015.
Anterior intrării în administrația centrală, Bugheanu a activat timp de zece ani în cadrul companiei Rotary Construcții. În această perioadă, a coordonat activitatea financiară a companiei, având responsabilități cheie în planificarea bugetară, analiza financiară și gestionarea relației cu instituțiile bancare.
Mecanisme de control
Măsura de supraveghere extinsă permite Ministerului Energiei să solicite ANAF verificări privind conformitatea declarațiilor și activității beneficiarului real. De asemenea, ministerul va colabora cu Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru a asigura accesul supraveghetorului la toate informațiile necesare. Hotărârea a fost contrasemnată de viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul energiei Bogdan-Gruia Ivan, ministrul afacerilor externe Oana-Silvia Țoiu și ministrul finanțelor Alexandru Nazare.
Editor : Sebastian Eduard
