Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat, înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen, unde va avea o intervenţie sâmbătă, că, în opinia sa, europenii vor să ştie încotro ne îndreptăm, unde ne-am dori să ajungem, „unde ne-am dori să ajungem împreună cu ei”. „Trăim într-o nouă eră geopolitică, iar acest lucru va necesita din partea tuturor o reevaluare a ceea ce înseamnă această nouă realitate şi care va fi rolul nostru”, a explicat el.
Întrebat ce crede că speră europenii să audă şi dacă ceea ce speră este „ceva mai conciliant decât anul trecut”, Rubio a replicat: „Cred că vor – sincer – să ştie încotro ne îndreptăm, unde ne-am dori să ajungem, unde ne-am dori să ajungem împreună cu ei. Aceasta este speranţa noastră. Este o conferinţă importantă, este a treia oară când particip, de două ori în calitate de secretar de stat. (…) Lumea se schimbă foarte rapid chiar sub ochii noştri. Vechea lume a dispărut – sincer, lumea în care am crescut – şi trăim într-o nouă eră geopolitică, iar acest lucru va necesita din partea tuturor o reevaluare a ceea ce înseamnă această nouă realitate şi care va fi rolul nostru”, scrie News.ro.
El a subliniat că a avut multe astfel de discuţii în privat cu mulţi dintre aliaţii Statelor Unite, iar aceste conversaţii trebuie să continue.
„Şi cred că sâmbătă, sperăm, întâlnirile pe care le vom avea acolo ne vor ajuta să avansăm în această direcţie”, a subliniat Marco Rubio.
Citește și
Europa e importantă pentru SUA
Secretarul de stat american a declarat că Europa este importantă pentru SUA.
„Suntem foarte strâns legaţi de Europa. Cred că cei mai mulţi oameni din această ţară îşi pot urmări atât rădăcinile culturale, cât şi pe cele personale până în Europa, aşa că suntem profund legaţi de Europa şi de viitorul nostru. Aşa că trebuie pur şi simplu să discutăm despre cum arată acest viitor”, a conchis Marco Rubio.
Responsabilii politici din domeniul securităţii transatlantice se vor reuni începând de vineri, pentru trei zile, la Conferinţa anuală de Securitate de la München (MSC), pe fondul incertitudinii crescânde cu privire la angajamentul Statelor Unite faţă de apărarea europeană sub preşedinţia lui Donald Trump – o problemă ce alimentează tensiunea şi anxietatea în întreaga Europă.
Citește și
Editor : Sebastian Eduard
