Ediția din acest an nu este lipsită de povești interesante, care merită cunoscute, iar una dintre ele îl are în centrul atenției pe patinatorul Vadym Kolesnik! În vârstă de 24 de ani, sportivul care reprezintă Statele Unite al Americii este născut în Ucraina, la Harkov, iar evenimentul din Italia i-a dat ocazia să își revadă toată familia după patru ani!
Vadym Kolesnik și-a revăzut tatăl și fratele la JO 2026!
Este mutat în SUA din 2017, de la 15 ani, iar de când a început războiul din Ucraina nu și-a mai strâns familia în brațe! El trăiește în Statele Unite ale Americii de la acea vreme, alături de mama sa, dar toți ceilalți membri din familie nu au reușit să mai plece din Ucraina de când Rusia a început războiul.
Din cauza războiului, tatăl său și fratele său nu mai pot părăsi Ucraina. Tatăl chiar și-a pierdut afacerea pe care o avea, în timp ce fratele i s-a înrolat în armată.
După ce s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina, sportivul a început să strângă bani prin ”GoFundMe”, pentru a reuși să îi aducă pe membri familiei în Italia, la competiție, pentru a-i revedea și pentru a-i ține pumnii din tribune.
Vadym Kolesnik este născut în Ucraina, dar reprezintă SUA la Jocurile Olimpice
Acest lucru a devenit realitate pentru Vadym Kolesnik, care a reușit să strângă peste 25.000 de dolari, care i-ar fi fost necesari să își aducă familia în Ucraina.
”Pare că a trecut o viață întreagă. Sunt atât de, atât de recunoscător! Nu ar fi ajuns aici fără ajutorul tuturor.
Nu ne-am așteptat niciodată la atât de mult timp, să treacă atât de mult timp și să nu ne vedem”, a spus sportivul care reprezintă Statele Unite ale Americii.
Vadym Kolesnik, campion mondial la juniori
Vadym Kolesnik este un patinator cu performanțe importante la patinaj artistic, cucerind medalia de aur la Campionatele Mondiale de Juniori (Tallinn, 2020), dar și la Campionatele celor Patru Continente (Beijing, 2026). În același timp, are medalii de argint la Campionatele Naționale ale SUA (St. Louis, 2026) și în Finala Marelui Premiu Junior (Torino, 2019-2020).
