Premierul Ilie Bolojan a avertizat, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Victoria, că România riscă să piardă 2,6 miliarde de euro din fondurile PNRR dacă absorbția nu se accelerează. El a subliniat finalizarea centralelor pe gaz Mintia și Iernut, salvarea combinatului de la Galați și reducerea birocrației pentru marile investiții, prin simplificarea avizelor de mediu, a autorizațiilor de incendiu și a avizului CISD. Bolojan a anunțat totodată că bugetul pentru 2026 va fi trimis Parlamentului până la 20 februarie, vizând un deficit de 4%, sub ținta de 6,2% a Comisiei Europene.
Actualizare 20.00 Despre protestul profesorilor, Ilie Bolojan a declarat: „Avem prea multă zvonistică privind posibile nominalizări la Educație. Nu vor fi reduceri în preuniversitar. Putem lucra pe partea de transparență și îmbunătățire a calității actului de învățământ, crescând an de an bugetul, nu scăzându-l în cazul Educației”.
Premierul a adăugat că săptămâna viitoare este foarte probabil să fie numit un nou ministru al Educației.
Despre neplata primei zile de concediu medical
Actualizare 19.55 În legătură cu neplata primei zile de concediu medical, Ilie Bolojan a explicat că decizia a fost adoptată la propunerea Ministerului Sănătății și are caracter tranzitoriu.
„Ține cont de realități: anul trecut plățile pentru concediile medicale în România s-au ridicat la 6 miliarde de lei. Acum suntem în situația în care nu intrăm în anul acesta bugetar cu datorii în sănătate. Pentru că suma pentru concedii ar putea rămâne în sistem pentru a plăti costul medicamentelor, de exemplu, și pentru faptul că s-au acordat foarte ușor, am adoptat măsura prin pachet”, a declarat premierul.
El a adăugat că Ministerul Sănătății a venit cu propuneri pentru suplimentarea unor sume în alte domenii. „De exemplu, pentru internarea în ambulatoriu, venind cu propunerea de a face economii, astfel venindu-se cu această propunere”, a precizat Bolojan.
Întrebat despre o eventuală notă pe care ar da-o coaliției, Ilie Bolojan a răspuns: „Nu cred că s-ar cuveni să dau note. Cred că am putea funcționa mult mai bine, însă pentru asta trebuie să ne respectăm între noi, să respectăm programul de guvernare”, a declarat premierul.
Întrebat despre profilul viitorului director al SRI, Ilie Bolojan a răspuns: „E responsabilitatea domnului președinte, ca la momentul respectiv să facă propuneri, care să fie votate în Parlament”.
„Pachetul PSD de sprijin nu a fost discutat în coaliție”
Actualizare 19.48 „Pachetul PSD de sprijin nu a fost discutat la nivel guvernamental și în coaliție. Este normal să discutăm ca pensionarii vulnerabili să fie ajutați în perioada următoare. Însă orice propunere pentru acordarea de facilități trebuie să se bazeze pe niște sume pe care ar trebui să le ai. Orice măsură de a genera cheltuieli trebuie să se bazeze pe o analiză, însă în zilele următoare se va clarifica și acest aspect”, a declarat Ilie Bolojan.
El a subliniat și importanța coeziunii în coaliție: „Nu sună bine ca în permanență într-o coaliție partidele să disoneze rațiuni, pentru că dă impresia de disensiuni”, a adăugat premierul.
Actualizare 19.41 Despre declarațiile Ralucăi Turcan privind numirea șefilor de servicii, Ilie Bolojan a spus: „Pe probleme politice răspund într-un context politic. E o întrebare de tipul fake-ul cu ceasul”, a declarat premierul.
Premierul a recunoscut că unele măsuri de corectare a nedreptăților au întârziat, dar a subliniat că guvernul a făcut pași concreți în această direcție și urmează să finalizeze proiectele aflate încă în așteptare.
„Era foarte bine ca măsurile de corectare a nedreptăților să fi fost făcute mai devreme, în ordinea potrivită. E adevărat că avem întârzieri. Însă corectarea nedreptății făcută de pensiile magistraților a fost făcută și așteptăm decizia CCR. Pachetul pe administrație îl vom putea adopta. Însă trebuie văzut, pentru că avem o coaliție în care corectarea nedreptăților nu poate fi făcută foarte ușor”, a declarat Ilie Bolojan.
Actualizare 19.36 Despre raportul SUA privind lipsa ingerinței Rusiei în alegerile din România, Ilie Bolojan a spus: „E vorba despre prevederi legate de un raport TikTok – sigur sunt și altele – însă deciziile luate la vremea respectivă sunt ale CCR, cu respectarea prevederilor legale”, a declarat premierul.
Reglementări privind rețelele sociale pentru copii
În privința interzicerii rețelelor sociale pentru copii, Bolojan a explicat dificultățile implementării unei astfel de măsuri.
„E greu să iei o măsură care să pună în practică o astfel de interdicție, pentru că cei mici pot să ocolească aceste lucruri. Putem lua însă măsuri de prevenție, de educare, de a reglementa ca părinții accesul, pe cât posibil”, a adăugat el.
„Mi-e greu să cred că poți veni cu interdicții dacă nu le poți pune în practică”, a declarat Ilie Bolojan.
El a comentat și despre legitimitatea primarului Nicușor Dan.
„Legitimitatea lui Nicușor Dan este dată de milioane de români care l-au votat în alegeri”, a adăugat premierul.
Despre posibila modificare a impozitelor pe proprietate
Actualizare 19.33 Ilie Bolojan a comentat propunerea lui Kelemen Hunor care a cerut premierului să permită autorităților locale să reducă impozitele în limitele nivelurilor locale prevăzute de lege până la aprobarea bugetelor și să reintroducă scutirile fiscale, în special pentru persoanele cu dizabilități și familiile cele mai vulnerabile.
„Răspunsul nu e foarte simplu, problema e una foarte complexă. România s-a angajat să aducă aceste impozite la nivel mai mare. Mai avem de lucrat la această schemă. Unele primării doresc să reducă la nivelul minim stabilit de lege, dar legislația nu le permite asta”, a explicat premierul.
În privința ajutoarelor pentru persoanele vulnerabile, Bolojan a subliniat că multe excepții de impozitare existente au fost eliminate.
„Noi aveam multe excepții la impozitare. În baza discuțiilor cu autoritățile locale, având în vedere că avem 957.000 de oameni cu certificate în acest sens, 10% din fondurile de imobile nu era impozitat, iar din 11,5 milioane de mașini de asemenea neimpozitate. Așa că am luat decizia de eliminare a excepțiilor. Sunt necesare pentru ca primăriile să poată asigura în fiecare localitate condiții de locuire. Toate excepțiile însă pe care le facem înseamnă mai puțini bani la autorități și cineva cumva trebuie să compenseze aceste reduceri. Vom face o analiză, însă nu putem reduce foarte mult”, a adăugat el.
Fonduri UE: risc major de pierdere a 2,6 miliarde de euro
Actualizare 19.25 „Un alt element va fi absorbția de fonduri UE – va fi un vârf anul acesta. Trebuie să accelerăm absorbția fondurilor venite prin PNRR”, a declarat Ilie Bolojan.
El a avertizat asupra riscurilor amânării: „Dacă nu se va lua o decizie și se va merge din nou pe amânare, probabilitatea de a pierde acești bani e foarte mare”.
Premierul a explicat și importanța rapidității în procesul de plată.
„Avem de încasat 2,6 miliarde de euro și cu cât rezolvăm problemele ce țin de cererile de plată mai devreme, cu atât putem accesa mai repede acești bani”, a adăugat Bolojan.
Finalizarea centralelor și stabilitatea energetică
Actualizare 19.21 „Trebuie finalizate proiectele de centrale pe gaz – Mintia și Iernut. Cele două centrale echilibrează sistemul energetic național”, a declarat Ilie Bolojan.
El a evidențiat și acțiunea de salvare a combinatului de la Galați, pe care a descris-o ca un aspect important.
„Un alt aspect important este eliminarea plafonării prețului la gaze, dar și protejarea în același timp a cetățenilor României. Vom avea însă resurse suplimentare în Marea Neagră, ceea ce ar trebui să ducă la scăderea prețului gazelor”, a explicat Bolojan.
El a mai precizat că anul 2027, când se estimează o supraproducție de gaze, ar fi „un moment potrivit pentru liberalizare”.
„Sfârșitul anului 2027 va fi o perioadă tranzitorie pentru reglementare”, a adăugat premierul.
Actualizare 19.17 „În completarea pachetelor, avem pregătite trei proiecte de ordonanță privind simplificarea, care ar ajuta companiile prin debirocratizare – de exemplu, în reducerea duratei obținerii avizelor de mediu”, a declarat Ilie Bolojan.
El a explicat că un al doilea proiect vizează simplificarea obținerii autorizațiilor de incendiu.
„Avizul ar urma să fie obținut în maximum 30 de zile, în prezent durează luni de zile să îl obții”, a precizat premierul.
Despre al treilea proiect, Bolojan a spus că acesta se referă la obținerea avizului CISD.
„Termenele se înjumătățesc, astfel încât să debirocratizăm marile investiții”, a adăugat el.
Premierul a subliniat și necesitatea consolidării sectorului energetic.
„Trebuie să creștem capacitățile de stocare. Hidroelectrica trebuie presată să crească capacitățile de stocare la 500 MWh”, a afirmat Bolojan.
Relansare economică și bugetul pentru 2026
Actualizare 19.13 „Suntem la finalul unor măsuri de ajustare bugetară, care au însemnat contracție economică, dar închidem aceste măsuri. Vom avea relansare economică, economie pe baze sănătoase, servicii mai bune și vom crea condiții pentru dezvoltare”, a declarat Ilie Bolojan.
El a precizat că în prezent se lucrează la câteva priorități, printre care pregătirea bugetului pentru 2026.
„Țintele stabilite de Comisia Europeană sunt de 6,2% pentru deficit, dar ne propunem să îl reducem la 4%. Săptămâna viitoare vom finaliza discuțiile pe buget, urmând să îl trimitem la Parlament undeva în jurul datei de 20 februarie”, a adăugat Bolojan.
Premierul a vorbit și despre pachetul de măsuri pentru administrație.
„Se lucrează și la pachetul pe administrație, din păcate amânat, dar care a intrat în circuitul de avizare guvernamental. Ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare”, a explicat el.
Despre pachetul de măsuri economice, Bolojan a spus că acesta va fi prezentat mâine de ministrul Alexandru Nazare și va fi pus în transparență decizională.
„Acest pachet conține soluții de credite fiscale pentru companii, scheme de sprijin pentru investițiile mari, pentru zonele în care ne putem stimula exporturile”, a subliniat premierul.
El a menționat că și pachetul privind interdicția cumulului pensie-salariu va fi adoptat săptămâna viitoare.
Știrea inițială
Potrivit informațiilor Digi24, pe parcursul zilei de miercuri președintele UDMR, Kelemen Hunor, a mers la Guvern pentru a discuta cu premierul despre taxele și impozitele locale. Șeful Guvernului i-ar fi transmis că va analiza propunerea UDMR, însă mai are nevoie de date suplimentare de la Ministerul Finanțelor.
Într-un interviu pentru Digi24, marți, Kelemen Hunor a cerut premierului Ilie Bolojan să permită autorităților locale să reducă impozitele în limitele nivelurilor locale prevăzute de lege până la aprobarea bugetelor și să reintroducă scutirile fiscale, în special pentru persoanele cu dizabilități și familiile cele mai vulnerabile.
Liderul UDMR a declarat că revenirea asupra deciziei privind creșterea taxelor la toate primăriile conform noii grile de impozitare nu este „un semn de slăbiciune, ci unul de maturitate”.
De altfel, Coaliția de guvernare este asteptată să ia o decizie finală în privința reformei din administrație, adică tăierea de cheltuieli din primării și alte instituții, o măsură promisă de aproape jumătate de an. Liderii partidelor nu au căzut de acord nici asupra pachetului de relansare economică, pachet care ar trebui să vină cu măsuri de sprijin pentru firme și populație.
Editor : A.G.
