Premierul Ilie Bolojan a anunţat, miercuri, într-o conferință de presă de la Palatul Victoriei, că pachetul privind reforma administraţiei a intrat în circuitul guvernamental de avizare şi urmează să fie adoptat săptămâna viitoare. Potrivit şefului Executivului, la recomandarea Ministerului Justiţiei, adoptarea se va face prin asumarea răspunderii Guvernului.
„În paralel cu pregătirea bugetului, se lucrează la pachetul pe reforma administraţiei, un pachet, din păcate, amânat, dar suntem în situaţia în care acest proiect a intrat în circuitul de avizare guvernamental. El ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare, în baza consultării dintre Ministerul Dezvoltării şi cel al Justiţiei. Recomandarea Ministerului Justiţiei este să angajam răspunderea Guvernului pentru adoptarea acestui pachet”, a anunţat Ilie Bolojan miercuri seară.
Premierul a precizat că după măsurile necesare care să reducă deficitul, printre care se numără și cele privind administrația, a venit momentul pentru măsuri de relansare a economiei.
„Suntem în acest început de an, la finalul unor măsuri de ajustare bugetară, care au însemnat o perioadă dificilă pentru mulţi români, care au însemnat o contracţie economică, dar închidem aceste măsuri şi începând din această perioadă vom lucra la măsurile care să ducă la o relansare economică, ceea înseamnă să avem un stat mai eficient, ceea ce înseamnă să avem o economie pusă pe baze mai sănătoase, servicii publice mai bune şi mai multe oportunităţi pentru oameni, corectând nedreptăţile şi creînd condiţii pentru dezvoltare”, a afirmat Ilie Bolojan.
De asemenea, se lucrează la pregătirea bugetului, care ar urma să fie gata săptămâna viitoare.
Editor : B.E.
