Copil de doi ani, în moarte cerebrală după o operație la Spitalul Județean Constanța. Familia acuză neglijență medicală

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Familia unui copil în vârstă de doi ani și cinci luni acuză cadrele medicale de la Spitalul Județean Constanța că nu l-ar fi îngrijit corespunzător după ce acesta a fost operat, fiind diagnosticat cu volvulus intestinal. Ulterior, starea copilului s-a agravat, apărând septicemia și disfuncția multiplă de organe. Familia susține că a lipsit consultul neurochirurgical timp de trei zile după operație și că minorul nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de 24 de ore. În prezent, copilul a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București și se află în moarte cerebrală, potrivit News.ro.

Familia copilului a declarat, pentru Ziua de Constanța, că, în noaptea de 17 spre 18 decembrie 2025, copilul a acuzat dureri abdominale puternice. Acesta a fost dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde, după câteva ore, a fost diagnosticat cu volvulus intestinal cu necroză. A intrat în operație a doua zi, în jurul prânzului.

După intervenția chirurgicală, starea sa de sănătate s-a agravat, fiind diagnosticat cu septicemie și disfuncție multiplă de organe. Familia susține că băiatul nu a fost consultat neurologic timp de trei zile de la operație, că medicul de gardă a absentat timp de 24 de ore în weekend și că transferul către un spital de pediatrie ar fi fost întârziat.

Potrivit relatării familiei, citate de Ziua de Constanța, în data de 21 decembrie, copilul a fost transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Medicii i-au efectuat un CT cerebral, care a indicat edem sever, blocarea fluxului sanguin cerebral, pneumotorax și insuficiență multiplă de organe, iar alte analize au confirmat moartea cerebrală.

Familia băiatului a transmis și un mesaj ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete: „Câte vieți să mai piară ca să putem schimba ceva? Oamenii nu se vor schimba vreodată!”, adăugând că, în spitalul din Constanța, „intri viu și ieși mort”.

Editor : Ș.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *