Explozii puternice, însoţite de sunete care seamănă cu survolarea unor avioane, s-au auzit în noaptea de vineri spre sâmbătă la Caracas, capitala Venezuelei, în jurul orei locale 02:00 (08:00 ora României), au relatat un jurnalist AFP şi un martor Reuters, potrivit Agerpres.
Zona de sud a oraşului, în apropierea unei importante baze militare, a rămas fără electricitate, potrivit surselor citate.
Exploziile au continuat să se audă în jurul orei locale 02:15 (08:15 ora României).
Aceste explozii au loc după ce preşedintele american Donald Trump, care a desfăşurat o flotilă de război în Caraibe, a evocat posibilitatea unor atacuri terestre împotriva Venezuelei şi a declarat că zilele preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro sunt „numărate”.
Editor : B.P.
