Ilie Bolojan a apreciat luni seară, 22 decembrie, că neîncrederea oamenilor în justiție este o problemă importantă. Șeful Executivului a susținut că cetățenii vor sentințe care să nu difere de la instanţă la alta, pentru că altfel se naște senzaţia de nedreptate.
Întrebat la Antena 3 care consideră că este problema de fond în justiţie, premierul a afirmat că neîncrederea cetăţenilor duce la contestarea sentinţelor judecătoreşti.
„O problemă importantă este lipsa încrederii cetăţenilor. Trebuie să recunoaştem acest lucru. Dacă există o încredere bună, ceea ce, din păcate, nu există, o sentinţă judecătoarească este credibilă. Dacă nu, ea poate fi contestată. Aşa este şi într-o decizie de tip public sau administrativ. Şi atunci, pe fond, trebuie să vedem cum îmbunătăţim activitatea acestor două sisteme mari, în aşa fel încât gradul de încredere al cetăţenilor noştri să crească şi să avem servicii mai bune“, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
El este de părere că posibilitatea de interpretare în cazul sentinţelor date de magistraţi scade cu cât legile sunt mai bine şi mai clare.
„Ce-şi doresc oamenii sau de ce au, să spunem, un sentiment de neîncredere? Ar vrea ca la instanţe diferite, în speţe identice, să aibă sentinţe identice. Dacă sentinţele diferă de la o instanţă la alta în acea speţă sau într-o singură speţă acum un an ai luat o sentinţă, peste doi ani de zile este una cu totul diferită, vă puteţi imagina că senzaţia de nedreptate este mare“, a explicat Bolojan.
Conform spuselor sale, un element de bază este administrarea sistemului de Justiţie, inclusiv cum se fac completurile şi cum se aleg oamenii.
„Administrarea poate să impacteze pe lungimea unui proces. Dacă e o organizare bună, în administraţie un şantier şi un constructor bun termină într-un an doi. Dacă e o organizare proastă şi un constructor prost, durează trei-patru ani de zile. Şi în justiţie, organizarea asta contează foarte mult. Şi ceea ce a apărut în aceste zile, aceste critici, au fost în principal pe aceste probleme legate de administrarea justiţei. Şi în ultimul rând, că ne place, că nu ne place, e foarte important, sunt oamenii. Şi în justiţie e foarte important ca oamenii care pun în practică aceste legi, care dau sentinţe… Este foarte important cu oamenii să aibă această încredere“, a adăugat șeful Guvernului.
Amintim că preşedintele Nicuşor Dan a discutat, luni, la Palatul Cotroceni, despre problemele din sistemul juridic, cu mai mulți magistraţi care au fost de acord să-și expună public criticile la adresa Justiției.
Citește și:
Editor : A.M.G.
