Ce amenzi riscă agresorii violenței domestice dacă refuză consilierea pe durata ordinului de protecție

Moderator Sebastian Radu
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Senatul a adoptat luni un proiect de lege care prevede ca agresorii din cazurile de violență domestică să participe obligatoriu la ședințe de consiliere și/sau psihoterapie pe toată durata ordinului de protecție emis împotriva lor.

Au fost înregistrate 116 voturi „pentru”, unul ‘împotrivă’ şi două abţineri.

Plenul Senatului şi-a însuşit raportul de admitere cu amendamente propus de Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice -„România fără violenţă domestică”.

Potrivit proiectului iniţiat de un grup de parlamentari de la USR şi amendat de Senat, frecvenţa şedinţelor de consiliere psihologică şi sau psihoterapie se stabileşte potrivit împrejurărilor, dar nu mai puţin de o şedinţă pe lună.

Proiectul mai prevede obligarea agresorului de a da informaţii Poliţiei o dată pe lună cu privire la efectuarea fiecărei şedinţe de consiliere psihologică şi sau psihoterapie.

Citește și

batuta iubit botosani

„Încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a uneia dintre măsurile prevăzute (şedinţe de consiliere psihologică şi/sau psihoterapie, n.r.) şi dispuse prin ordinul de protecţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei”, se arată în amendamentul adoptat de Senat.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi a Legii 26/2024 privind ordinul de protecţie va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro


Și-a refăcut viața, la trei ani de la divorț, cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul: ”Am avut curaj”

Și-a refăcut viața, la trei ani de la divorț, cu bărbatul cu care a fost acuzată că și-a înșelat soțul: ”Am avut curaj”

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *