După negocierile cu SUA de la Miami, Zelenski vrea să se consulte și cu aliaţii europeni. „E nevoie de discuții într-un cerc mai larg”

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a pronunţat duminică în favoarea unei noi întâlniri cu aliaţii europeni după discuţiile dintre o delegaţie ucraineană şi partea americană de la Miami, în contextul în care continuă eforturile diplomatice pentru a pune capăt războiului din Ucraina, relatează dpa.

Există sentimentul comun că după munca echipei noastre diplomatice în SUA, ar trebui să ţinem acum consultaţii cu partenerii europeni într-un cerc mai larg, a postat pe platforma X Zelenski după o convorbire telefonică cu premierul norvegian Jonas Gahr Store.

Delegaţia ucraineană în Florida lucrează cu negociatorii americani şi progresează rapid, a scris Zelenski în mesajul său. El a vorbit despre negocieri constructive, dar nu a furnizat niciun detaliu şi a mulţumit Norvegiei pentru sprijinul său.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

După discuţiile dintre negociatorii din SUA, Europa şi Ucraina de la Berlin, de duminica trecută şi luni, negocierile asupra unei soluţii de pace au intrat în următoarea fază la Florida, în acest weekend.

Negociatorii americani au vrut să le transmită rezultatele discuţiilor de la Berlin reprezentanţilor Rusiei, iar negociatorul Moscovei, Kirill Dmitriev, a vorbit despre discuţii constructive.

Multe depind de dorinţa reală a Rusiei de a pune capăt războiului, a scris Zelenski. Dar în această privinţă Moscova transmite numai semnale negative, a adăugat el.

Zelenski a acuzat Rusia de atacuri pe linia frontului, crime de război în regiune de frontieră şi lovituri asupra infrastructurii din Ucraina.

Potrivit preşedintelui ucrainean, forţele ruse au utilizat aproximativ 1.300 de drone de luptă, aproape 1.200 de bombe cu planare şi nouă rachete şi rachete de croazieră împotriva Ucrainei numai săptămâna trecută.

Citește și:

Volodimir Zelenski vrea să-l înlocuiască pe Dmitro Karpenko, şeful Comandamentului Aerian Sudic. Care sunt motivele

Editor : C.A.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *